10 beneficii ale saritului corzii

Publicat in

Activitatea preferata din copilarie poate fi o forma de sport extrem de eficienta.

Saritul corzii poate ca era vazut ca o activitate a scolaritelor, dar exista multe motive pentru care este practicat de multi sportivi de top. Dar saritul corzii nu este doar pentru sportivii de performanta; se preteaza tuturor impatimitelor de fitness, fiind o unealta excelenta pentru a iti diversifica antrenamentele.

Exista si cateva atentionari totusi. Nu este recomandat daca ai probleme ortopedice, precum dureri la genunchi, lombari, glezne. De asemenea, daca in ultimele trei luni ai fost sedentara, este bine sa alegi pentru inceput o forma de cardio cu un impact mai redus, pana ce iti consolidezi o baza a conditiei fizice. Desi saritul corzii pare simplu si fara mult efort, nu este asa; pana la urma sportivii de care vorbeam il fac pentru ca le solicita corpul in mod serios! 

1. Saritul corzii intareste oasele

Saritul corzii este un exercitiu care iti solicita scheletul prin exercitarea de greutate asupra sa. De aceea iti intareste oasele. 

Pentru adulti face o treaba grozava la mentinerea densitatii osoase, iar la tineri duce la dezvoltarea osoasa. Mai ales tinerele trebuie incurajate sa faca astfel de activitati in timpul pubertatii pentru a creste la maxim dezvoltarea osoasa, fiind mult mai greu de crescut densitatea osoasa dupa varsta de 20 de ani. 

Dar saritul corzii poate ajuta la imbunatatirea sanatatii osoase si la femeile trecute de menopauza, categoria cea mai afectata de osteoporoza.

2. Saritul corzii poate ajuta la prevenirea accidentarilor

Cu cat este mai puternic osul cu atat este mai greu de rupt, de aceea saritul corzii ajuta la prevenirea accidentarilor. Cei care sufera de osteoporoza isi pot fractura un os cand cad sau chiar si cand se apleaca. Cu cat faci exercitii precum saritul corzii mai des si la orice varsta, cu atat esti mai rezistenta. 

Saritul corzii poate preveni si accidentarile gleznei, pentru ca lucreaza muschii si tendoanele care o sustin. 

3. Saritul corzii imbunatateste sanatatea cardiorespiratorie

Saritul corzii este un exercitiu cardio excelent. Saritul corzii poate fi un exercitiu intens, care creste ritmul cardiac, mai mult decat alte forme de cardio precum mersul, joggingul sau utilizarea bicicletei statice. 

Nu numai ca ajuta sistemul respirator si circulator, dar contribuie si la gestiunea greutatii si tensiunii arteriale. Asa ca uneori sari peste aparatele cardio si sari peste o coarda! 

4. Saritul corzii imbunatateste coordonarea si echilibrul

Coordonarea este esentiala pentru a sari corada - coordonarea intre ochi, maini si picioare. A sari coarda in mod regulat duce la imbunatatirea coordonarii. Partea proasta este ca daca ai o coordonare proasta cand incepi, iti va fi mai dificil la inceput. Progreseaza usor si exerseaza, iar in timp o sa devii mai buna.

picaturi de slabire

5. Te ajuta sa iti gasesti ritmul

Sincronizarea este extrem de importanta la saritul corzii. Ritmul si viteza ti se vor imbunatati rapid, mai ales pe masura ce prinzi miscarea si faci lucruri mai complicate precum sarituri duble, incrucisate, laterale, etc. 

Daca astfel de trucuri sunt prea mult pentru tine, incearca sa alternezi intre ritmuri rapide si mai lente. 

6. Saritul corzii ajuta la modelarea gambelor

Daca vrei o forma completa a piciorului, sariturile de coarda te pot ajuta. Saritura care te desprinde de pe sol cand sari coarda ajuta la construirea gambelor. Si aterizarea are beneficii asupra acestor muschi. Imbunatateste si elasticitatea tendoanelor si fasciilor care inconjoara muschii, ceea ce ajuta la o stocare mai buna a energiei in gambe atunci cand faci un efort intens. 

7. Saritul corzii arde multe calorii

Poti arde intre 667 si 990 de calorii pe ora cand sari coarda. Mai mult, cercetarile sustin ca saritul corzii arde mai eficient caloriile decat alergatul. Are o valoare de 11 pe scara MET (o masuratoare estimativa a energiei consumate la o activitate fizica), pe cand alergatul la 8 km/h are valoarea MET 8,3. Sa alergi cu 11,2 km/h are valoarea de 11, echivalentul saritului corzii. 

8. Poate ajuta la intarirea umerilor

Din punct de vedere al fortei si tonifierii, majoritatea beneficiilor saritului corzii sunt centrate pe abdomen si parte inferioara; dar unele cercetari arata ca poate contribui si la intarirea umerilor, mai ales daca se folosesc corzi speciale, mai grele. 

9. Este usor sa progresezi

La orice forma de efort fizic, este important sa evoleuzi in timp; adica sa faci din ce in ce mai greu exercitiul pentru a continua sa ai beneficii. Exista multe feluri de corzi, asa ca o metoda usoara de a evolua in timp este de a trece de la o corda normala la una cu greutati, cum am spus si la punctul anterior. 

Aceste corzi cu greutati sporesc si mai mult coordonarea si anduranta. 

10. Corzile sunt accesori versatile, usor de procurat si de transportat

Un avantaj enorm al saritului corzii este ca il poti face aproape oriunde. O coarda nu ocupa mult loc, este usor de luat cu tine oriunde si pliate in doua pot fi folosite si la alte exercitii, precum cele pentru brate, in cadrul unor circuite. 

Coarda de sarit este unealta ideala de luat in calatorii, cand vrei sa continui sa faci miscare. Nu ai nevoie nici de mult spatiu ca sa sari corda. Atata timp cat tavanul este suficient de inalt si ai cam 1-2 metrii spatiu in jurul tau, esti gata de treaba!

Pe piata exista si coarde premium, in special cele cu greutati, dar in general nu iti vei da pielea de pe tine pentru un astfel de echipament fitness, asa ca reprezinta printre cele mai accesibile forme de sport! 

Referinte

  1. Barbara E Ainsworth, William L Haskell, Stephen D Herrmann, Nathanael Meckes, David R Bassett Jr, Catrine Tudor-Locke, Jennifer L Greer, Jesse Vezina, Melicia C Whitt-Glover, Arthur S Leon. 2011 Compendium of Physical Activities: a second update of codes and MET values. Med Sci Sports Exerc. 2011 Aug;43(8):1575-81. doi: 10.1249/MSS.0b013e31821ece12.
  2. Irem Duzgun, Gul Baltaci, Filiz Colakoglu, Volga Bayrakci Tunay, and Derya Ozer. The Effects of Jump-Rope Training on Shoulder Isokinetic Strength in Adolescent Volleyball Players. Human Kinetics Journal DOI:https://doi.org/10.1123/jsr.19.2.184
  3. D Ozer, I Duzgun, G Baltaci, S Karacan, F Colakoglu. The effects of rope or weighted rope jump training on strength, coordination and proprioception in adolescent female volleyball players. J Sports Med Phys Fitness. 2011 Jun;51(2):211-9.

 

Urmareste-ne
pe facebook

Steroizi.ro - sursa ta de informatii pentru cele mai noi tehnici de antrenament,

cele mai bune planuri nutritionale si cele mai eficiente metode de slabire si definire.

Oricare ar fi scopul tau, noi iti punem la dispozitie uneltele de care ai nevoie pentru a iti construi corpul pe care il vrei.