Oricine poate medita, fie doar si 5 minute pe zi. Iar beneficiile pot fi enorme. Se stie de mult ca meditatia sporeste concentrarea, atentia, promoveaza creativitatea si limpezeste mintea. Este si cea mai buna metoda de destresare si relaxare. Dar pentru multe femei meditatia pare ceva ocult, misterios si greu de facut. Dar oricine poate medita, macar 5 minute pe zi.
Data viitoare cand esti nervoasa si epuizata, sau ai cateva momente libere inainte de o intalnire de orice fel, incearca urmatorul exercitiu simplu de meditatie.
Fixeaza-ti privirea pe un obiect fix sau o lumina. Daca conditiile permit, inchide ochii. Indreapta-ti atentia catre respiratie. Incepi sa inspiri si sa expiri din ce in ce mai lung, fara efort. Asculta sunetul facut de respiratie, simte aerul cum iti intra prin nari si merge catre plamani. Imagineaza-ti ca poti simti aerul cum iti traverseaza corpul, pana la nivel celular. Cand apar ganduri, frustrari sau imagini, constientizeaza-le, accepta-le, dar nu le da curs si nu zabovi asupra lor. Indreapta-ti cu calm atentia catre respirati. De fiecare data cand incepi sa urmaresti un gand anume, revino cu calm la respiratie. Nu trebuie sa te frustrezi din cauza numarului mare de ganduri care te asalteaza; este normal. Revino de fiecare data cu atentia la respiratie. Meditatia, ca orice exercitiu, necesita timp pentru a o stapani.
Tocmai ai meditat! Chiar si doar 5 minute de meditatie pe zi iti pregateste corpul sa faca mai bine fata stresului fizic (de la antrenamente) si emotional (din viata de zi cu zi). Incearca acesta tehnica oricand simti nevoia, oriunde te afli: la birou, inainte de culcare sau cand stai intr-o sala de asteptare. Vei simti curand efectele benefice pe care le are meditatia.
Simplul fapt de a te relaxa reduce cortizolul, ceea ce opreste ingrasarea si permite arderea mai eficienta a grasimilor. De asemenea se reduc si inflamatiile din corp si te vei simti mai bine.
Meditatia nu este ceva mistic; exista multa dogma si in acest domeniu (trebuie sa stai in anumite pozitii, trebuie sa mananci ceva anume sau sa nu mananci deloc,etc.). Dar meditatia inseamna o concentrare a atentiei catre un singur punct pentru a calma creierul si a potoli "mintea de maimuta", acea parte a creierului care te bombardeaza constant cu ganduri si griji. Fa ce merge pentru tine pentru a obtine acest stadiu si in timp vei avea parte de o imbunatatire simtitoare a calitatii vietii.
Referinte