Cand cineva intreaba daca alcoolul ingrasa sau daca ar trebui sa renunte la alcool pentru a slabi, raspunsul este complex, dar poate fi rezumat cu:
- Nu, nu trebuie sa renunti la alcool pentru a slabi.
- DAR, daca reduci consumul de alcool, ajuta!
Alcoolul si slabirea: este complicat!
Din punct de vedere metabolic, corpul tau si alcoolul au o relatie ciudata. De-a lungul timpul sau facut numeroase studii asupra subiectului, pentru ca este atat de surprinzator.
Numeroase studii, atat observationale cat si controlate, au aratat ca se pot consuma cantitati moderate de alcool fara sa duca la ingrasare. Cantitatile moderate inseamna o bautura pe zi pentru femei si doua pentru barbati.
Alcoolul are un efect unic asupra corpului. Corpul nu poate stoca alcool si cele 7 calorii pe gram pe care le are. In schimb, corpul grabeste evacuarea sa din sistem.
Mai mult, o mare parte din caloriile din alcool sunt arse de metabolism prin ceva numit efectul termic al mancarii. Efectul termic al alcoolului este de 22,5%, adica la fel de mare ca al proteinelor (25-30%) si mult in fata carbohidratilor (6-8%) si grasimilor (2-3%).
Toate acestea spun ca alcoolul in sine nu iti va da dieta peste cap. Daca iti place sa bei moderat in weekend tot vei reusi sa slabesti.
Cum te poate ingrasa alcoolul
Daca corpul nu stocheza alcool nu inseamna ca scapi cu fata curata! Cand corpul proceseaza caloriile din berea aia gustoasa si racoroasa pe care tocmai ai dat-o pe gat, o face in detrimentul caloriilor care TREBUIAU arse din mancare. Caloriile din bere poate ca sunt arse, dar cele de la orice ai mancat sunt stocate pentru ca in locul lor sunt arse cele din alcool.
Unele cercetari sugereaza ca alcool nu este problema ci ceea ce poate veni pe langa el. Stii tu, shaorme, pizza, KFC, burgeri, toate mergand de minune la o betie! Cand bei alcool ai tendinta sa mananci mai mult! Si chiar daca nu poti stoca caloriile din alcool le poti stoca pe cele care sunt amestecate cu el, precum zaharurile din cocktailuri.
Ce ar trebui sa faci?
1. Analizeaza cat bei in momentul de fata. Asta poate fi un soc pentru multi. Poti descoperi ca alea 1-2 beri pe care cerzi ca le bei din cand in cand sunt de fapt cateva beri in fiecare seara, plus ceva mai mult in weekend. Am spus ca daca consumi alcool moderat nu te ingrasi neaparat. Dar sa bei mai mult duce la ingrasare si cresterea circumferintei taliei.
2. Fii atent la ce altceva mai faci cand bei. Daca bauta ocazionala cu prietenii este doar atat...consum de alcool, atunci aportul caloric nu are un impact major asurpa siluetei tale. Dar daca aceste baute vin alaturi de pizza, fast food, etc. atunci ai o problema. Si aici sa reduci consumul de alcool te poate ajuta sa slabesti.
3. Daca ai sub control bautul si mancatul, dar tot nu slabesti! Sa zicem ca trebuie sa bei ceva zi de zi. In acest caz trebuie sa reduci caloriile din alte parti. De exemplu, un pahar de vin rosu are aproximativ 120 de calorii. O bere de 0,33 cam 150 de calorii. Redu 30-40 g de carbohidrati din alte parti si fi atent la schimbari ale compozitiei corpului. Pentru a slabi ai nevoie de deficit caloric! Adica sa arzi mai multe calorii decat mananci SAU bei!
Referinte
- Sayon-Orea C1 Martinez-Gonzalez MA, Bes-Rastrollo M. Alcohol consumption and body weight: a systematic review. Nutr Rev. 2011 Aug;69(8):419-31. doi: 10.1111/j.1753-4887.2011.00403.x.
- Crouse JR, Grundy SM. Effects of alcohol on plasma lipoproteins and cholesterol and triglyceride metabolism in man. J Lipid Res. 1984 May;25(5):486-96.
- Arthur I Cederbaum. ALCOHOL METABOLISM. Clin Liver Dis. Author manuscript; available in PMC 2013 Nov 1.
- Yeomans MR. Alcohol, appetite and energy balance: is alcohol intake a risk factor for obesity? Physiol Behav. 2010 Apr 26;100(1):82-9. doi: 10.1016/j.physbeh.2010.01.012. Epub 2010 Jan 22.
- Schütze M, Schulz M, Steffen A, Bergmann MM, Kroke A, Lissner L, Boeing H. Beer consumption and the 'beer belly': scientific basis or common belief? Eur J Clin Nutr. 2009 Sep;63(9):1143-9. doi: 10.1038/ejcn.2009.39. Epub 2009 Jun 24.
- Gregory Traversy si Jean-Philippe Chaput. Alcohol Consumption and Obesity: An Update Curr Obes Rep. 2015; 4(1): 122–130. Published online 2015 Jan 8. doi: 10.1007/s13679-014-0129-4