Imagineaza-ti asta: ai tinut o dieta stricta luni de zile, si te-ai definit! Chiar daca esti intr-o forma de zile mari, nu mai esti atat de masiv ca inainte. Dieta sa terminat si esti pus pe fapte mari, vrei sa mananci mult ca sa cresti mai mare ca niciodata!
Mananci mult ca sa te faci mare! Ingerezi un surplus urias de calorii si te antrenezi ca un animal. In urmatoarele saptamani totul merge bine: forta ti-a crescut cu mult, pomparea in timpul antrenamentelor este excelenta si iti este foame tot timpul. Asa se simte cand esti "anabolic". Pur si simplu simti cum iti cresc muschii!
Dar dupa un timp lucrurile se schimba. Incepi sa arati mai pufos, pe masura ce grasimea se acumuleaza. Aspectul plin si musculos pe care il aveai la inceput se duce usor-usor. Devii din ce in ce mai pufos si balonat, ambdomenul cu patratele este doar o amintire, si morsele incep sa se uite cu interes la tine!
Sarim peste cateva saptamani. La sala pomparea de care ziceam mai sus a disparut si acumularea de masa musculara este din ce in ce mai lenta. Ce faci acum? "Trebuie sa cresc si mai mult", iti spui. Faci un plan, si da-i pe gat si mai multe calorii. Trebuie sa mananci ca sa cresti, nu-i asa? Cresti numarul de mese trisate, si iti faci din mancat o a doua viata. Cantarul incepe sa se miste din nou, dar nu ca inainte. Cresterile fortei nu sunt deloc impresionante, pomparea a disparut complet, iar articulatiile, si tot corpul in general, incep sa te intepe, un semn de inflamatie cronica. A da, si mai este si chestia aia cu morsele...!
"Cu ce am gresit?" Raspunsul simplu este ca enormitatea de grasime acumulata din cauza dietei "de acumulare de masa" a indus o stare de rezistenta anabolica. Nu vreau sa fiu inteles gresit; un surplus caloric este necesar pentru a alimenta cresterea de nou tesut muscular. Nu mananci destul cu siguranta nu vei creste destul. Dar reversul medaliei, un surplus caloric este util pana la un anumit punct., dupa care acizii grasi, trigliceridele si glucoza devin toxice. In acel punct te-ai supraincarcat cu nutrienti si ai atins punctul in care beneficiile sunt minime.
Multi au experimentat asta intr-o anumita masura, mai ales atunci cand vor "sa se faca cat mai mari". Duse la extrem, aceleasi schimbari metabolice care limiteaza acumularea de masa musculara in perioadele de supraincarcare cu nutrienti, cauzeaza si boli precum sindromul metabolic, diabet sau afectiuni cardiovasculare.
Nu inseamna ca risti sa devi obez morbid si diabetic data viitoare cand vrei sa pui ceva muschi pe tine. Trebuie sa ai un metabolism destul de rezistent pentru a face fata surplusului caloric. Si asta se face prin antrenamente si dieta, consecvente.
Supraincarcarea cu nutrienti poate duce la adaptari metabolice negative care pot cauza o rezistenta anabolica.
Trei pasi catre rezistenta anabolica
Este important de inteles motivul pentru care cresterile musculare scad atunci cand nivelele de grasime depasesc pragul suportat de organism. Supraincarcarea cu nutrienti cauzeaza o cascada de efecte negative care influenetaza procesul de crestere al masei musculare. Acest fenomen a fost recent denumit rezistenta anabolica, care este tehnic definita ca abilitatea redusa de a creste sinteza proteinelor ca raspuns la aminaocizi, solicitari mecanice, sau alti agenti anabolici precum insulina sau IGF-1.
Foarte important de retinut, acest fenomen are loc indiferent de prezenta insulinei, IGF-1 sau hormonului de crestere. Deci, nivele mari de grasime te pot face rezistent la cresterea musculara chiar daca mediul anabolic hormonal creste. Plafonarile prin antrenamente sunt inevitabile, dar plafonarile metabolice prin consum caloric excesiv se pot evita 100%.
Exista trei factori improtanti care creeaza rezistenta anabolica cand are loc un surplus caloric prea mare.
1. Rezistenta la insulina
Rezistenta la insulina este cel mai important factor, pentru ca pare inca de la inceput. Legatura dintre obezitate si rezistenta la insulina in muschii scheletici este bine stabilita si demonstrata. Dar nu trebuie sa fii obez morbid ani la rand pentru a dezvolta rezistenta la insulina.
Ia orice individ relativ tanar, perfect sanatos, pune-l intr-o stare de supraincarcare cu nutrienti si rezistenta la insulina apare in cateva saptamani. Rezistenta la insulina creste tendinta organismului de a stoca carbohidratii in depozitele de grasime, in loc sa ii depoziteze in muschi, sub forma de glicogen. Cauzeaza si acumularea de trigliceride in tesutul muscular, ceea ce contribuie la rezistenta muschilor la insulina.
Pe masura ce sensibilitatea muschilor la insulina descreste, la fel se intampla si cu absortia glucozei. Rezultatul este o reducere a nivelelor de glicogen, un aspect mai plat al muschilor si mai putina pompare la antrenamente. Deci dieta de acumulare de masa musculara mancand cat mai mult functioneaza o perioada limitata de timp - pana incepi sa devi rezistent la insulina. Cu cat nivelele de grasime cresc, la fel se intampla si cu rezistenta la insulina. Din acest punct, lucrurile incep sa o ia la vale rapid, din punct de vedere metabolic. Nivelele de tesut adipos se extind, antrenamentele merg greu, si devine dificil, daca nu imposibil, sa obtii o pompare decenta.
2. Rezistenta la leptina
Acum ai atins punctul in care ceea ce faci nu mai ofera niciun beneficiu. Pe masura ce rezistenta la insulina creste, acumulezi din ce in ce mai multa grasime. Atunci apare rezistenta la leptina. Leptina este un hormon peptidic produs in celulele adipoase (adipocite), al carui rol este de a controla metabolismul si foamea. Tehnic vorbind, leaga schimbarile din masa adipoasa cu controlul energiei de la nivelul sistemului nervos central.
Leptina monitorizeaza nivelele totale de energie ale corpului, si coordoneaza "cheltuirea" acestei energii, oxidarea grasimilor si metabolismul in general. Pe masura ce grasimea se acumuelaza, adipocitele elibereaza mai multa leptina; aceasta trece de bariera hematoencefalica (un fel de scut care protejeaza creierul de substantele straine) si actioneaza asupra receptorilor din hipotalamus.
Semnalul transmis este ca nivelele energetice sunt la maxim, ceea ce face ca hipotalamusul sa trimita semnale creierului si corpului ca trebuie sa reduca apetitul si sa creasca metabolismul. Si invers, cand nivelele de grasime se reduc, se elibereaza mai putina leptina. Asta spune hipotalamusului ca nivelele energetice sunt reduse, ceea ce duce la cresterea apetitului si descresterea metabolismului. Actiunea leptinei nu se rezuma la hipotalamus. Exista receptori ai acesteia in tot corpul prin care coordoneaza metabolismul si consumul energetic.
Pe masura ce depozitele de grasime se maresc din ce in ce mai multa leptina este produsa. Atunci cand nivelele de leptina sunt ridicate mult timp apare rezitenta la leptina. Leptina se leaga de receptorii leptinici, dar mai departe nu este transmis niciun semnal. Mecanismul este stricat si efectele de crestere metabolica sunt pierdute. In ciuda nivelelor de grasime foarte mari, creierul nu primeste semnalul de "plin". Cu alte cuvinte, creierul nu stie ca esti gras, din contra, datorita lipsei semnalelor de la leptina crede ca esti intr-un deficit energetic. Asta da peste cap mai ales pofta de mancare; aceasta devine mult mai greu de controlat.
Masura in care fiecare individ reactioneaza este diferita. Cei norocosi devin doar usor rezistenti la insulina in urma mancatului excesiv perioade lungi de timp, si dezvolta doar intr-o mica masura o rezistena la leptina. Celor dintre noi care au metabolisme nu atat de "curajoase", cu o predispozitie genetica sa acumulam usor grasime corporala, ne este mult mai greu sa ne controlam apetitul.
Asta duce la accentuarea rezistentei la leptina, fiind inceputul unui cerc vicios, care ne aduce la ultima componenta, cand totul se face praf si apare un caz tipic de rezistena anabolica.
3. Stresul RE - cauza de baza a rezistentei anabolice
RE vine de la reticul endoplasmatic, care este localizat in citoplasma celulelor. RE preia semnalele metabolice pentru controlul metabolismului glucozei, lipidelor si proteinelor. Este si un loc important pentru sinteza proteinelor, unde ribozomii fac noi proteine care sunt eliberate in lumenul reticulului pentru procesare.
Dupa aceea, proteinele sunt mutate in aparatul Golgi, pentru mai multa sortare, partajare si distributie. Gandeste-te la reticulul endoplasmatic ca la o fabrica de proteine. Mergand pe aceasta analogice, aparatul Golgi este curierul, prin care sunt trimise mai departe proteinele. Impreuna ele proceseaza, ambaleaza si expedieaza noile proteine. Atunci cand capacitatea lor de a face asta este depasita de solictarile prea mari ale sintezei proteinelor, RE devin stresate.
Stresul reticulului eondiplasmatic in tesutul adipos
Celulele grase nu sunt doar containere pentru grasime. Functioneaza si ca organe endocrine, secretand o serie de proteine pentru a controla metabolismul, inclusiv leptina, adiponectina si alti hormoni peptidici. Cu cat o celula grasa devine mai mare, cu atat secreta mai multa leptina, ceea ce face RE foarte important pentru celulele grase.
Este treaba RE/aparatul Golgi sa proceseze toata acea leptina. Sistemul se supraincarca cand proteinele vin mai repede decat pot fi procesate, ceea ce duce la stresarea RE. Tot acest proces cauzeaza un raspuns proteic negativ, care reduce sinetza proteinelor si creste capacitatea de procesare al RE. Dar acest raspuns proteic vine cu un cost! El cauzeaza si un raspuns inflamator care poate crea un crec vicios produs din stres oxidativ si inflamatii. Aceasta inflamare metabolica este atat o cauza cat si un efect al stresului RE.
Excesul de nutrienti duce la o crestere a nevoii de sinteza a proteinelor in celulele grase, atat pentru producerea de hromoni peptidici precum leptina, dar si pentru producerea de trigliceride.
Cand se ajunge la aceasta etapa, celulele sunt deja rezistente la insulina. Sinteza proteinelor este un proces solicitant, si cum celulele rezistente la insulina nu pot absorbi suficienta glucoza pentru a satisface nevoile energetice ale sintezei proteice, stresul pus pe reticulul endoplasmatic creste si mai mult. Toate aceste procese se tarduc printr-un cerc vicios intre inflamatie, stres oxidativ, rezistena la insulina si rezistenta la leptina.
Stresul RE in tesutul muscular
Cand supraincarcarea cu nutrienti declanseaza stresul RE in celulele grase, absortia acizilor grasi este incetinita. Asta cauzeaza unele revarsari in tesutul muscular. Celulele musculare rezistente la insulina sunt prost echipate pentru a arde acest exces de acizi grasi, asa ca este stocat ca trigliceride intramusculare. Asta duce la o rezistenta la insulina mai mare si la un stres mai mare al RE.
Cand stresul RE este declansat in muschi, te afli intr-o stare de rezistenta anabolica. Muschii devin mai putini receptivi la toti stimulii care declanseaza sinteza proteinelor. Pana si hormonii anabolici devin mai putin eficienti in declansarea ei.
Ca sa recapitulam, chiar daca excesul caloric este necesar cresterii musculare, supraincarcarea cu nutrienti va duce in cele din urma la rezistenta anabolica. Sa te ingrasi este contraproductiv, pentru ca, cu cat esti mai gras cu atat esti mai rezistent la insulina. Rezistenta la inslulina este atat o cauza cat si un efect al rezistentei la leptina, pentru ca cauzeaza acumularea de grasime. Cand te afli intr-o stare de rezistenta la insulina si leptina, stresul reticulului endoplasmatic creste, iar acesta este cauza principala a rezistentei anabolice.
Cum sa eviti rezistenta anabolica
1) Nu te ingrasa prea rau. Este destul de clar: mentine nivelele de grasime intre anumite limite, tot timpul.
Optimul difera de la persoana la persoana, in functie de sensibilitatea la insulina si alti factori individuali. Daca depasesti limita, o vei simti! Ce vei lua in greutate va fi in mare parte grasime, acumularea de masa musculara va fi lenta, pomparea la sala redusa si muschii nu vor mai arata la fel de plini. Este bine sa eviti asta inca de la inceput mancand destept.
2) Repara. Pentru a deveni mai buni, trebuie sa fortam limitele. De aceea nu este exclus sa te gasesti intr-o situatie in care ai mers prea departe, mancand prea mult o perioada prea mare de timp. Dar nu totul este pierdut!
Singura modalitate de a avansa cand te gasesti intr-o stare de rezitenta anabolica, este de a da putin inapoi. Redu caloriile sub nivelul de mentinere pentru cateva saptamani, si redu semnificativ aportul de carbohidrati. Adauga si ceva cardio daca este necesar.
Intr-o astfel de stare, inflamatiile cauzate de surplusul de nutrienti pot fi o problema. Suplimentele pe baza de curcumina si ulei de peste limiteaza inflamatiile si cresc sensibilitatea la insulina (sau daca preferi spus altfel, reduc rezistenta la insulina).
Pentru a combate stresul oxidativ foloseste un supliment pe baza de antioxidanti, si consuma alimente bogate in antixoidanti.
Continua cu aceste strategii pana cand revii la un procent de grasime acceptabil. Atunci vei fi scapat de rezistenta anabolica si vei fi din nou gata, din punct de vedere metabolic, sa adaugi masa musculara. Nu este de mirare ca cei care alterneaza perioadele de acumulare cu cele de definire par sa evolueze de-a lungul timpului, comparativ cu cei care se afla permanent la o dieta de acumulare de masa - dar ceea ce vor acumula va fii doar grasime.
Referinte