Pizza, inghetata si 2 kilograme in minus

Publicat in

Cum poti slabi fara a elimina complet din dieta alimentele preferate?

Una din clientele mele pe care o antrenez a decis ca vrea sa slabeasca putin, asa ca i-am cerut sa tina un jurnal alimentar foarte exact timp de 7 zile, sa vedem exact cum stam.

Jurnalul ei alimentar arata doua povesti: in timpul saptamanii manca foarte corect, cu multe proteine si suficiente legume, pe cand sambata era notata o pizza de 30 cm, KFC si inghetata. 

Mai toti antrenorii personali s-ar duce direct la recomandarea eliminarii de pizza, pui prajit si inghetata, si inlocuirea cu ceva mai putin caloric (dar si mai putin interesant!). Asta cu siguranta ar crea deficit caloric si ar duce la scadere in greutate.

Dar cat de realist este? Cat de mult ar dura aceasta schimbare? Dupa o discutie cu ea, am aflat ca mancarea din weekend reprezinta mai mult decat combustibil, este ceva social, mese de care se bucura alaturi de prieteni si familie. Nu consuma alcool, dar este gurmanda. 

Daca i-as elimina complet pizza si alimentele preferate din dieta, ar putea sa se tina mult timp de noul fel de a manca? Cel mai probabil, NU! Sa manance pizza este ceva ce iubeste si eu i-as rapi asta. Mai mult, ar ramane cu impresia (gresita) ca atunci cand mananca pizza se ingrasa in mod automat. Ca sa fiu clar de acum, nu spun ca poti manca cata pizza vrei si nu te vei ingrasa; spun ca poti manca si pizza, fara sa te ingrasi, atata timp cat te incadrezi in caloriile necesare slabirii sau mentinerii. 

Asadar, sa ii spun sa nu mai manance pizza si inghetata ar fi fost o idee proasta. In loc de asta, am facut o schimbare simpla. In timpul saptamanii, manca doua iaurturi pe zi. Am inlocuit unul din iaurturile respective cu o bucata mica de fruct. Atat! Nimic spectaculos, dar cumulat, 6 zile din saptamana, ii reducea consumul caloric cu 1000 de calorii in total. 

O schimbare care nu i-a afectat stilul de viata prea mult. Tot va manca pizza cu prietenii si tot se va bucura de iaurt in timpul saptamanii, doar ca in cantitati mai mici. 
Ce s-a intamplat dupa 2 saptamani? A scazut in greutate cu 2 kilograme. Schimbari mici, beneficii mari!

Referinte

Urmareste-ne
pe facebook

Steroizi.ro - sursa ta de informatii pentru cele mai noi tehnici de antrenament,

cele mai bune planuri nutritionale si cele mai eficiente metode de slabire si definire.

Oricare ar fi scopul tau, noi iti punem la dispozitie uneltele de care ai nevoie pentru a iti construi corpul pe care il vrei.