AICAR

AICAR are mai multe aspecte interesante. In primul rand, este un important agent farmacologic de cercetare, folosit in principal ca activator AMPK. Medical este folosit in tratarea limfomiei leucoblastice acute, si se pare ca poate avea succes si in tratarea diabetului. In al doilea rand, s-a constatat in testele de laborator facute pe soareci ca poate avea efecte importante de cresterea andurantei si de ardere a grasimilor. Si in al treilea rand, a fost deja folosit de catre ciclisti de top, fiind considerat noul EPO. Se gaseste usor pe site-urile de cercetare, si sunt multi cei care l-au incercat cu scopul de isi imbunatati performantele sportive, de cele mai multe ori in combinatie cu alte substante.

Trebuie mentionat si aspectul financiar al unor astfel de cure; cele folosite de ciclistii profesionisti au costuri de zeci de mii de euro, si dozele folosite in testele de laborator, si care s-au dovedit eficiente, ar presupune costuri extrem de mari. Si culturistii au cochetat cu AICAR, pentru efectul de ardere al grasimilor, dar la doze mult mai mici, pentru a reduce costurile, iar rezultatele au fost indoielnice, cel putin.

Principalul mecanism de actiune al AICAR este prin activarea AMPK (AMP - activat de proteina kinaza). Cum se stie, ATP (adenozin trifosfat) este produs in mitocondrii ca o sursa de energie rapida si la indemana pentru procesele biochimice din celule. Aceste procese nu folosesc direct grasimi, glucoza sau acizi grasi pentru energie: ele trebuie intai metabolizate in mitocondrii in ATP. Aceste procese au loc si in cazul efortului fizic de orice natura (aerob sau anaerob). Cand ATP este folosit ca sursa de energie, principalul metabolit rezultat este ADP (adenozin difosfat) si apoi - daca celula este cu adevarat lipsita de alta sursa de energie - in AMP (adenozin monofosfat). 

AMP se acumuleaza doar cand celula duce lipsa de energie. Exista un mecanism prin care celula  detecteaza nivelele mici de energie prin intermediul acumularii de AMP (cu cat mai mult AMP cu atat mai putina energie), si activeaza AMPK. In schimb, AMPK creste conversia resurselor energetice, inclusiv acizi grasi, in ATP, dar stimuleaza si alte sisteme ale celulei. Deci, activarea AMPK pune in miscare acelasi mecanism ca si atunci cand celula duce lipsa de energie, ca in timpul unui efort fizic intens, sau cand aportul caloric este foarte mic. 

AICAR, luat in doze suficiente (si destul de consistente trebuie supus), este eficient in a activa AMPK si a induce o stare celulara ca si cum s-ar efectua exercitii fizice, s-au ca si cum nivelele de energie ale corpului ar fi foarte jos si de aceea ar trebui apelat la rezervele de grasime.

Iata cateva studii in care se vor arata ce rezultate s-au obtinut, la ce doze, si care ar fi dozele echivalente pentru oameni (se ia ca reper un barbat de 90 de kg).

Soareci de laborator, dintr-o specie care este predispusa la obezitate si diabet, au primit doze zilnice de 500 mg/kg corp de AICAR, timp de 5 saptamani. Anduranta le-a crescut 44%, si a crescut si expresia a 32 de gene favorabile pentru metabolism. 
Doza echivalenta pentru oameni ar fi de 3,2 g/zi, s-au aproximativ 64 de fiole cu AICAR, de 50 mg fiecare. In 2014, costul pentru o astfel de cantitate era de 1300-1500 de euro. 

Intr-un alt studiu, facut tot pe soareci, le-a fost facuta o singura injectie subcutanata cu AICAR, de 250 mg/kg. Imbunatatirea sensibilitatii la insulina imediat dupa inejctie si la 24 de ore dupa a fost comparabila cu cea obtinuta de efectuarea de exercitii fizice. 
Doza pentru oameni ar fi, din nou, 3,2 grame/zi.

Doua grupuri de soareci, unul cu soareci fara procente mari de grasime si altul cu soareci obezi prin dieta, au primit AICAR, cate 150 mg/kg/zi, timp de 5 saptamani. Pentru grupul fara grasime corporala, AICAR nu a avut niciun efect asupra masei adipoase si sensibilitatii la insulina, dar imbunatatiri importante au aparut la soarecii obezi. 
Doze echivalenta pentru oameni ar fi de 1g/zi. 

Exista multe alte astfel de studii, AICAR fiind destul de cercetat, dar dozele si rezultatele sunt similare la toate.

Zvonurile spun ca ciclistii folosesc doze de 500 mg/zi (mai mici decat cele care ar rezulta din studiile citate mai sus) cu 4 saptamani inainte de o competitie. Aceasta ar fi o metoda buna de administrare pentru oricine, chiar si atunci cand se urmareste doar scaderea stratului adipos, nu si anduranta. Dar cum spuneam, sunt doar zvonuri; tot aceste zvonuri spun ca o cura de AICAR pentru ciclistii profesionisti (eventual impreuna cu GW-501516, de care vom vorbi mai jos) costa aproape jumatate de milion de euro, intr-un laborator din Viena, conform ziarului francez Libération. 

Asadar, doza este de 500 mg - 1 g/zi, timp de 4 saptamani. O astfel de cura ar avea costuri destul de mari, mai ales daca se cumpara fiolele preumplute de 50 mg. O metoda mai ieftina ar fi sa se obtina pudra pura de AICAR si sa iti prepari singur solutia. 
Preparatul se administeraza prin injectii subcutanate.

AICAR nu este foarte util culturistilor si sportivilor al carui sport nu presupune anduranta. Este eficient in arderea tesutului adipos, dar costurile ar fi ridicole pentru a justifica utilizarea sa doar cu acest scop. Iar dozele mai mici, sub 500 mg/zi sunt doar o risipa de bani si nu aduc niciun rezultat.

O combinatie foarte populara in randul ciclistilor si atletilor de anduranta este de AICAR si GW-501516. Se pare ca au un efect sinergetic care activeaza expresia a si mai multor gene responsabile cu anduranta si metabolismul. Aceasta combinatie a fost testata pe soareci de laborator, si nu se stie ce efecte secundare are pe termen lung. De regula, o astfel de cura presupune administrarea de AICAR o zi da si una nu; in zilele de pauza se administeraza GW-501516.

Nu se cunosc efectele secundare ale AICAR asupra oamenilor sanatosi; se spune ca sportivii care il folosesc observa o crestere mare a productiei de acid lactic. Asta inseamna ca pe termen lung pot aparea complicatii imprevizibile. 

Exista teste anti-doping pentru AICAR, dar sunt putine laboratoare care au echipamentul necesar. Suspiciuni ca s-ar utiliza AICAR au fost inca din 2009, cand agentia franceza anti-doping a anuntat ca suspecteaza anumiti ciclistti ca ar utiliza AICAR, dar nu a dat nume, si nu a reusit sa demonstreze nimic. De regula, orice sportiv de anduranta care inregistreaza cresteri spectaculoase, bruste, in performanta, si scaderi impresionante ale procentului de grasime, este suspect.  

Referinte